Sfanta noapte de Craciun- Diac. Florian Popa (Armonia).

întâmplătoare versuri

 fulguiri ale unor zboruri

 pe-ntinsul mării

 

 fete-n rochii  de mătase

  de culoarea algelor

 aleargă printre valuri

 atât de limpede se văd

 încât

 și pietrele

 par pârguite și zemoase

 

 fără să clipească

 câțiva tineri

 sorb stropii dulci

 din 

 strânsoarea privirii

sus 

 sub spumegările ultimei clipe

 cuvintele devin nefirești de grele

 omul și gropa lui

 o steganografie

 pe un ciob de retină 

poate fi adus înapoi 

  pedepsit

 îmbrăcat în pijamaua cu dungi albastre

 i se poate smulge gimpele din inimă

 pus

  la adăpostul unei rugăciuni 

închipuiri

 oglindite-n geamul azilului

 

 timpul

 sluțește șoaptele

 urcă târâș 

 prin tuburi de orgă

 soarbe sosurile dulci ale pământului

 se rostogolește

 apoi

 c-un aer posac 

 în neant

trecând marea înapoi

  c-un pas înainte

răsfirăm norii

   pe toiagul de pe umăr

 atârnă o pasăre aproape  moartă

 un grai ascuțit de dezamăgiri

 un  tril desăvârșit de repetate lovituri

înfiorează depărtările

 

   nod în gât

 noe suspină

 de parcă ar mai fi o noapte identică cu această 

tăcerea

 ferecată-n țipat de prunc

 țâșnește

 în chip de lăcustă

 trudă

 peste

  pleoapele obosite

 pași șovăitori 

 mâini neîndemânatice

 dacă vii dinspre

 leagănele singurătății

 un suflu albrăstrit de comete

 te va întâmpina

 

  

cântec de leagăn

rugăciunile îngerilor
 glasul răcoritor al pădurii
 trilurile păsărilor
 graiurile zdrumicatelor izvoare
 șoaptele de iubire ale mamei
 cuprinse
 într-un cântec de leagăn

tablou

libelula
 împrăștie puful păpădiilor
 ninge
  plouă
 cine poate știi?
 în aromele îmbătătoare ale visului
 corbii lâncezesc
 la soare
 

de ce?

 am auzit că
 darul de-a suferi
 este  mai mare decât darul de a învia morții
 oare de ce la prima tarabă
 nu este nimeni?

oamenii răi

oamenii răi
 dau daruri bune fiilor lor
 se înghesuie să prindă un loc de frunte
  dau milostenie
 se ploconesc în fața dregătorilor
  știu
 să se descurce
 au tupeu

câteodată 

 se produce și un scurtcircuit

  s-au ars becurile

  schimbeandsiguranța

  se stransformă treptat

 în persoanele

 pe care le-au disprețuit

le-au călcat in picioare

pete

 fereastră întredeschisă
 un stol de pescăruși
 risipește
 cuvintele străpunse
 de remușcări


  depărtate coline
 înalță spinări de culori
 deasupra mării
 pete de neliniști
 pete de șovăitoare alegeri
 despre verdele uscat
 al tăinuirii
 nimeni nu știe nimic
 

somnul

un glas răgușit

 alunecă

 spre transparența iluziilor

 oglindite

 prin stranii pârguiri

 de agave

somnul

  ademenește

 stinge văpaia

 pândește la ușa-ntristării

  sloganul:

"totul va fi minunat!"

 îi mângâie nările

somnul

 surpă vigilența